Activitate

Anul Nou se deschide cu programul de antrenamente de individualizare

Energia și bunăvoința oamenilor din jurul nostru ne-au ajutat să pregătim cu pași repezi (ca în baschet) proiectul nostru următor. Împreună cu Federația Română de Baschet am lansat săptămâna aceasta, în ajun de Crăciun, prima etapă de selecție a junioarelor care vor beneficia de antrenamente de individualizare, prin susținerea oferită de Asociația Alessia-Maria Raiciu.

31 de sportive din categoria U14 de la cluburile bucureștene Olimpia, Dan Dacian și CSM au făcut antrenamente evaluate de cei patru antrenori angrenați în programul nostru și de secretarul general-adjunct al Federației, doamna Svetlana Simion. În perioada imediat următoare vom lua legătura cu reprezentanții cluburilor sportive de care aparțin și apoi cu părinții tinerelor care au fost selectate. Împreună vom stabili programul pentru antrenamentele de individualizare care vor începe în luna ianuarie 2023.

Le mulțumim tuturor celor care ne-au dăruit din timpul lor ca să participe la acest eveniment foarte important pentru noi. Antrenorii care ne-au onorat cu prezența și ajutorul în alegerea celor mai promițătoare sportive, ne-au împărtășit câteva gânduri:

Domnul Alexandru Ardelean: “Miercuri am avut plăcerea de a participa la primul eveniment din cadrul Asociației Alessia-Maria Raiciu. Acesta a fost unul de selecție pentru fetele 2009-2011 care doresc să beneficieze de antrenamente individuale în cadrul Asociației. Jucătoarele care au participat au fost din partea echipelor reprezentative ale generației din București dat fiind faptul ca proximitatea față de Sala FRB (locația antrenamentelor) este importantă.
Selecția a fost făcută în urma unui meci demonstrativ unde antrenorii au avut ocazia sa observe nivelul iar criterile de selecție au fost bazate pe potențialul de a juca baschet de performanță.
Părinții jucătorilor selectați vor fi contactați pentru a vedea dacă programul le permite să participe în cadrul antrenamentelor individuale (care vor începe în Ianuarie).
Sunt sigur ca Alessia ar fi mândră de această misiune, ea trecând printr-un proces de selecție similar când era de vârsta fetelor. Consider că, din moment ce baschetul însemna atât de mult pentru ea, ca activitate în sine, dar mai ales datorită relațiilor personale dezvoltate cu oameni din fenomen, acest proiect îi onorează memoria.
Doresc să le mulțumesc tuturor celor implicați: Federației Române de Baschet pentru ajutor cu staff, dar și găzduire a evenimentului și a antrenamentelor care vor urma, antrenorilor implicați în proiect, cluburilor care au abordat selecția cu inima deschisă și jucătorilor care au participat.
Familiei Raiciu, pe lângă condoleanțele sincere, doresc să îi felicit pentru puterea de care dau dovadă și implicarea pe care o au în continuare în baschetul romanesc. Ca cineva care a cunoscut-o pe Alessia în mod direct de foarte mulți ani, sufăr și eu la rândul meu din cauza acestei tragedii dar doresc să îi duc memoria mai încolo cu demnitate și să îi onorez numele.”

Doamna Elena Stan: “Consider extrem de benefice toate acțiunile de acest gen. Fetele au fost puțin emoționate, ceea ce demonstrează că își doresc să fie selectate, să facă parte din acest program. Toate lucrurile făcute din inimă dau rezultate, iar această acțiune este, cu siguranță, făcută din toată inima.”

Doamna Alexandra Orbeanu: “Ale îmi era tare dragă și am apreciat mereu dragostea ei pentru baschet, ambiția și dăruirea pe teren. Mă bucur că vă pot ajuta și chiar simt ca această “misiune” ne aduce mai aproape de ea.”

Domnul Marian Cernea: „Sunt onorat să fac parte din echipa antrenorilor care vor face programe de individualizare pentru sportivele din cadrul acestui program. Aceste pregătiri sunt benefice pentru evoluția fiecărui sportiv și apreciez efortul depus de familia Raiciu pentru realizarea acestui proiect.”

Mai multe imagini de la antrenamentul de ieri puteți vedea pe pagina noastră de Facebook.

Asociația noastră apreciază fiecare moment de implicare a Federației Române de Baschet. Mesajul publicat pe site-ul FRB după antrenamente poate fi accesat aici: https://www.frbaschet.ro/stiri/stiri/prima-actiune-a-programului-de-individualizare-demarat-de-asociatia-alessia-maria-raiciu-0

Leave A Comment

Your Comment
All comments are held for moderation.