Activitate

Bursa pentru performanță sportivă 2026–2027

După ce am asistat în această săptămână la mai multe meciuri din cadrul Turneului Final al Campionatului Național de Baschet U14F organizat de ACS Dan Dacian București, astăzi am acordat cea de-a patra bursă pentru performanță sportivă a asociației noastre.

Beneficiara bursei este Diana Elena Mosor, jucătoare a ACS Dan Dacian București, care a avut un turneu remarcabil, fiind desemnată MVP și inclusă în Best Five-ul competiției.

În mod emoționant, am aflat ulterior că Diana a făcut parte, în urmă cu câțiva ani, din echipa Olimpia București, existând și o fotografie în care apare alături de Alessia, după un meci în care Alessia și Antonia Ștefănescu au ajutat-o pe antrenoarea de atunci a Dianei, doamna Ciubi. Unele lucruri se leagă frumos, chiar și când nu le plănuiești.

Ne bucurăm să vedem că și Ana Cucolaș, beneficiara bursei din 2025 a asociației noastre, a confirmat încă o dată valoarea sa, fiind desemnată cea mai bună marcatoare a turneului și inclusă, la rândul ei, în Best Five.

Felicitări tuturor sportivelor pentru nivelul ridicat al competiției!

Mulțumim Federației Române de Baschet și organizatorilor pentru acest turneu.

Leave A Comment

Your Comment
All comments are held for moderation.